De data aceasta vorbim despre apa folosită la tratamentele fitosanitare și de ce este importantă investiția într-o instalație de demineralizare și reglare a pH-ului.
Apa care intră în soluțiile de pesticide folosite la tratamente are un rol extrem de important pentru a asigura eficiența tratamentului. Cercetări făcute de instituții importante din întreaga lume au arătat ca ionii de metale care se găsesc în mod obișnuit în apă (ioni de fier, magneziu, calciu etc.) pot intra în reacție chimică cu molecula de pesticid și forma precipitate, care blochează duzele mașinii de stropit și care reduc efectul pesticidului. Totodată, dacă pH-ul apei nu este corelat cu pesticidul, se pot rupe legăturile chimice ale moleculei de pesticid (hidroliza), reducând eficiența tratamentului. S-a constatat că, în funcție de pH, eficiența tratamentului se poate reduce la jumătate în doar câteva minute până la câteva ore. Pentru a reduce într-o oarecare măsura posibilele efecte negative ale unei ape necorespunzătoare, unii producători și distribuitori de pesticide oferă o serie de adjuvanți pentru corectarea pH-ului. Dar această problemă este mult mai complicată, fiind nevoie de corectarea pH-ului în funcție de pesticidul folosit.
Controlul exact al conținutului de ioni de metal și al acidității sau alcalinității apei (după caz), contribuie substanțial la creșterea eficienței tratamentelor și la posibilitatea reducerii cantităților de chimicale la hectar.
Rezultatele din teren, inclusiv de la ferme din România, confirmă faptul că eficiența tratamentului este mult crescută comparativ cu situația folosirii apei obișnuite, ceea ce permite reducerea în medie cu 20-25% a cantității de chimicale la hectar, în condițiile creșterii siguranței și eficienței tratamentului și cu efecte vizibile cu câteva zile mai devreme.
Această reducere a consumului de chimicale înseamnă reducerea costurilor dar și a poluării solului, care se adaugă celorlalte avantaje ale utilizării apei tratate: efectuarea unui tratament eficient, sigur și de calitate.
Agri-France Environnement împreună cu NHR Agropartners propun o instalație brevetată, care de câțiva ani functionează și la o serie de ferme din România (Aldahra, Jidvei, Averești, Ostrovit, 3 Brazi, Holder Trade, Alsagro, Agroindustriala Carei, Maria Trading, Crisagro etc.).
Producătorul personalizează instalația în funcție de cantitatea necesară de apă tratată pe oră și de parametrii apei: duritate, turbiditate, pH. Totul se poate monta într-o construcție din fermă sau într-un container și amplasa pe o platformă în apropiere de sursa de apă și de electricitate.
Această instalație face treabă în 3 pași: filtrarea apei la întrarea în sistem, demineralizarea (reținerea ionilor de metale din apă) și reglarea pH-ului.
1. Filtrarea se face cu un filtru centrifugal cu autocurățare, care reține particulele de praf și alte impurități aflate în suspensie în apă, evitând decalibrarea și înfundarea duzelor mașinii de stropit.
2. Demineralizarea se face prin trecerea apei printr-un recipient în care se află o rășină sintetică specială care reține ionii de metal. Când rășina se saturează, instalația continuă să lucreze, comutându-se automat la al doilea recipient cu rășină, iar rășina saturată se regenerează tot automat, prin spălarea cu o saramură.
Pe un contor la intrarea în rezervorul cu rășină se setează cantitatea de apă necesară a fi tratată și, când se ajunge la cantitatea respectivă, instalația se oprește automat, astfel că nu se pierde apa.
3. În continuare, pe măsură ce apa trece prin instalație, un dozator injectează o anumită substantă care reglează pH-ul apei în funcție de pesticid. Se știe că unele pesticide au nevoie de apă mai acidă, altele neutră și altele alcalină. De aceea trebuie stăpânit foarte bine procesul.
De obicei pregătirea apei se face în timp real, apa intrând printr-o parte, iar la capătul conductei alimentează direct mașina de erbicidat. În unele situații se poate monta și un rezervor tampon, pentru pregătirea în avans a unei anumite cantități de apă. Trebuie evitate vasele din metal și nu se recomandă păstrarea apei tratate o perioadă mai lungă de timp, care favorizează formarea algelor sau chiar împrumutarea ionilor de metal din vas. În plus, este posibil ca tratamentul următor să se facă cu un pesticid care necesită un alt pH.
De aceea, recomandarea noastră este să se folosească o instalație care tratează apa direct pe traseul de la sursă la mașina de erbicidat. Debitul instalației depinde de debitul pompei de la sursa de apă și trebuie corelată capacitatea mașinilor de erbicidat și cu timpul în care fermierul dorește să se umple rezervoarele acestora. Instalațiile propuse de Agri France Environnement/NHR Agropartners au debit de la 7 la 30 m3/h.
Rășina pentru dmineralizare are o durată de viață de 8-10 ani, iar consumabilele sunt materiale ieftine. Instalația vine “la pachet” cu consultanța privind schemele de tratamente, pH-ul necesar în funcție de substanțele folosite, reducerea dozei de pesticid fără a afecta eficiența tratamentului, amestecuri de chimicale etc. și cu consumabilele pentru primul an.
O astfel de instalație dă siguranță că tratamentul efectuat își atinge scopul, deci poate influența recolta obținută și se amortizează, în funcție de cantitatea de apă tratată, într-o perioadă scurtă.
dr. ing. Florin Neacsu